Site icon Vasilescu

Gusturile se discuta

gusturile-nu-se-discuta

Exista oameni care in tot felul de discutii, de dezbateri, iti trantesc cate o afirmatie pe care o investesc cu putere de axioma pe post de argument. Ca si cum ai avea de-a face cu un adevar universal, general valabil si pe care nu-l mai poti pune sub semnul intrebarii. Cum ar fi legea gravitatiei. Asemenea replici sunt menite sa-ti inchida gura. Sa amutesti in fata tariei lor, sa-ti pierzi sirul vorbelor si sa pleci capul smerit. Apelul la astfel de œziceri si imensa lor popularitate tradeaza insa incapacitatea de a dialoga in mod real, de a construi cu adevarat o dezbatere si incercarea de a avea œultimul cuvant prin orice mijloc.

De departe, in topul celor mai enervante clisee se situeaza œDe gustibus non est disputandum. Pe romaneste, œgusturile nu se discuta. Propozitia aceasta scurta isi iveste capul tamp ori de cate ori oamenii incearca sa stabileasca un criteriu de valoare pentru un anumit produs. Ma voi referi mai ales la produse artistice, pentru ca sunt mai familiarizata cu acest domeniu. A aparut un film. Unora le place, altora nu. A aparut o carte. Pentru unii e porcarie curata, pentru altii capodopera. Inevitabil, intr-una dintre tabere, va aparea cineva care va spune œgusturile nu se discuta, mandru nevoie mare si extrem de sigur de adevarul lui.

Eu cred ca gusturile se discuta

Caci altfel n-am avea in limba sintagme precum gusturi bune si gusturi proaste. Da, tie poate sa-ti placa sa-ti lipesti pene pe fund si sa porti pantofi cu paiete la ora de sport, dar pe mine nu ma intereseaza optiunile tale personale. Voi crede in continuare ca ai un prost gust desavarsit. Si nu, nu esti obligat sa tii cont de opinia mea.

Nici nu voi veni la tine sa iti dezlipesc penele si sa-ti dau jos paietele de pe pantofi. Le poti purta cu mandrie in continuare.

Si, in general, cam orice se discuta

Ierarhiile se creeaza in mod natural si ar fi artificial sa opresti asta. Mereu vor exista filme bune si filme proaste. Evident, perspectivele lor de judecare vor fi diferite. Insa atunci cand acorzi un calificativ, ca el sa fie unul just, (asta nu inseamna insa ca e si unicul care poate fi acordat), trebuie sa ai ca puncte de orientare anumite criterii. Asta nu pare sa inteleaga consumatorul roman de produse de arta.

Mi-ar placea ca in scolile romanesti sa se faca si ore de dezbateri. Cu profesori care sa-i invete pe elevi cum se sustine un punct de vedere. œX este bun pentru ca imi place mie! nu are nicio valoare intr-o dezbatere. Sau are aceeasi valoare cu neaosul œba pe-a ma-tii.

Cel mai dificil si mai inselator este atunci cand ai de-a face cu un produs nou lansat pe piata. Reactiile sunt la cald, timpul nu a trecut suficient intr-atat incat sa mai raceasca œmintile infierbantate, sa se sedimenteze, iar spiritul de turma are darul de a zapaci mintile consumatorilor. Azi sunt putini cei care pot sa sustina ca œZbor deasupra unui cuib de cuci, de exemplu, a fost un film prost. Atunci insa cu siguranta au fost multi.Sigur, este aproape imposibil sa ai o parere obiectiva. Atunci cand faci o judecata estetica, pe parcursul acestui demers, se implica o serie de factori care tin de personalitatea emitatorului, de modul in care a fost educat si de experienta pe care o are in domeniul respectiv. Ideal este insa ca parerile personale, modul specific in care esti construit sa nu iti influenteze in mod major verdictul. Subliniez cuvantul œideal caci obiectivitatea totala este imposibila.

Romanii, imi pare rau sa o spun, nu au cultura dezbaterilor. In cazul unui dezacord cu semnatarul unei opinii, in lipsa argumentelor, se recurge la insulte. Nu se pun in discutie parerile expuse, ci persoana autorului.

Pe langa cliseul gusturilor care nu se discuta, se mai lanseaza afirmatii de genul œCine esti tu ca sa-l critici pe X? Ia pune mana si fa tu un film mai bun/ scrie tu o carte mai buna!. Din momentul in care un produs, de orice fel, este lansat pe piata si nu tinut intr-un sertar, ferit de ochii lumii, este normal ca respectivul obiect sa starneasca reactii, sa se emita judecati de valoare asupra lui, sa fie hulit sau, din contra, apreciat. Ca sa intelegeti stupiditatea unui astfel de pseudoargument, va dau un exemplu. Sa presupunem ca eu sunt producator de salam. Dumneavoastra sunteti cumparator. Cumparati salamul si nu va place, vi se pare prea gras, prea apos, fad etc. Nu sunteti indreptatiti sa va plangeti? Ce-ati zice daca v-as da replica: œDaca voi credeti ca salamul meu nu e bun, ia tocati niste carne, amestecati niste condimente si faceti voi unul mai bun!. Pastrand proportiile, comparatia mea functioneaza.

Tot legat de filme, se mai spune A luat 10 Oscaruri!

E un film care are 10 pe imdb!. Acestea sunt argumente doar partial valabile. Si pot sta marturie eventual pentru popularitatea respectivei pelicule si nu pentru valoarea intrinseca. Cel putin Oscarurile sunt niste premii controversate in lumea criticilor de film. Mi s-a intamplat sa consider ca anumite pelicule oscarizate sunt proaste sau, din contra, sa concorde parerea mea cu cea a juriului.

De pilda, nici 30 de Oscaruri nu ma vor convinge ca œAvatar e un film bun. Ca are parti bune, asta e altceva. Doar filmul in sine poate avea puterea asta si nu cohorta de premii care i-ar putea fi acordate (intre noi fie vorba, sper sa nu se intample asa). Statuetele aurii nu sterg hilarul involuntar al unor replici sau lipsa de nuantare, de evolutie psihologica a personajelor.

Dar Brokeback Mountain, da, a fost un film bun. Ca a primit Oscar sau nu, asta e mai putin important si nu conteaza absolut deloc atunci cand judecam valoarea lui. Chiar si membrii Academiei mai dau rateuri si, cum cinematografia si arta in general nu sunt matematica, este imposibil de stabilit o singura evaluare valabila. Ideea este, indiferent de ce parte a baricadei te situezi, sa ai argumente viabile de partea ta.

Exit mobile version