Trimitem si primim sute, poate chiar mii de mesaje pe zi. Iubesc mesajele, conversatia online. Cand ma trezesc dimineata si citesc un mesaj de la mama mea, il simt ca o imbratisare, chiar daca este foarte departe.
Dormim cu telefoanele. Cel putin eu, mereu pe noptiere, in pat sau sub perna. Sunt sigura ca si tu faci acelasi lucru. Tehnologia avanseaza si ne depaseste in fiecare zi. Telefoanele mobile, “our little devices”, sunt foarte puternice din punct de vedere psihologic. La inceput credem ca schimba ceea ce facem, ne ajuta sa comunicam mai des, mai rapid si sa fim “multi-tasking”. Insa, in realitate – they change who we are.
Unele lucruri pe care le facem acum cu telefoanele mobile, ni se pareau ciudate sau chiar ne deranjau acum cativa ani. Insa, acum au devenit obisnuinta. Analizandu-ma putin pe mine, cat si pe cei din jurul meu. Daca ar fi sa incepem de la cei mai importanti oameni ai tarii:
Politicienii trimit mailuri sau mesaje in timpul unor intalniri importante. Atentia se indreapta catre telefonul mobil, uitand in totalitate de ce si pentru ce se afla acolo.
Studentii isi trimit mesaje, fac cumparaturi online sau stau pe chat pe Facebook in timpul cursului. O fac si eu si o fac toti cei de langa mine. Putine sunt exceptiile care se abat de la acest viciu. Am avut saptamana trecuta un guest speaker, care mi-a atras atentia la inceput. Ascultam si luam notite. Mi s-a aprins telefonul, care normal statea langa mana mea
. O secunda a fost suficient pentru a-mi pierde concentrarea. Mi s-a parut mai important pe moment sa raspund la acel mesaj, insa abia dupa aceea am realizat ca tehnologia imi fura atentia, poate fara sa vrea, dar cu acceptul meu.
Eye contact – cat este de important si cat de mult lipseste in ziua de azi. Parintii trimit mesaje sau citesc mailuri la micul dejun, in timp ce copiii se plang si le reproseaza. Fara sa realizeze mai tarziu ca si ei fac acelasi lucru. Stam in aceeasi camera, 3-4 fete si toate suntem cu telefonul in mana. Una e pe Facebook, una trimite mailuri, cealalta este pe Whatsapp. Vrem toata atentia celor de langa noi atunci cand nu avem nimic de butonat, dar esuam sa oferim ce cerem atunci cand este nevoie. Ceva in genul “being together, while not being together.”
Am ramas uimita sa vad persoane folosindu-si telefonul in timpul funeraliilor. Ne abatem de la durere si suferinta si ne intoarcem la celularele noastre.
Vrem sa fim inconjurati de oameni, dar in acelasi timp vrem sa fim si altundeva, conectati cu alte persoane in diferite locuri, prin diferite metode. “We are getting used to a new way of being together”.
De cate ori v-ati aflat intr-o sala, ascultand pe cineva, pentru ca voi ati vrut sa fiti acolo? De multe ori cu siguranta. Daca ai vrut sa fii acolo, trebuie sa asculti ce are de spus omul acela. Dar, ascultam doar ce ne intereseaza. Cand avem impresia ca vorbeste despre ceva ce stim deja, scoatem telefonul din buzunar si incercam sa gasim ceva nou.
Gresit. Vrem sa fim conectati, vrem sa fim in sala respectiva, dar ne ascundem de cei din jurul nostru. Uitam de atentie, de “eye contact”. Nu este important doar sa fii acolo, ci sa asculti ce se vorbeste acolo. Daca tu ai fi fost in fata, prezentand, cum te-ai fi simtit ca restul sa stea cu telefonul in mana? Ai impresia ca nu te vede nimeni? Crede-ma…se vede!
CEO – ul unei firme mari se plangea ca nu mai simte ca are colegi in birou, pentru ca toti erau ocupati cu email-uri, mesaje, telefoane si nu vor sa fie intrerupti. Dupa cateva secunde, afirma: “De fapt, nu spun adevarul. Eu sunt cel care nu vrea sa fie intrerupt. Imi place sa cred ca vreau, dar de fapt fac mai bine lucrurile singur cu telefonul sau laptopul meu.”
Asteptam mai mult de la tehnologie, decat asteptam de la noi sau din partea celor din jurul nostru. Unde este comunicarea verbala? Uitam de “body language”, uitam de prietenii, de gesturi, de atentii. Trimitem un email, un mesaj si totul e bine. Cele mai mari afaceri ale lumii au ajuns sa se incheie online.
Si nu ma refer la conferinte online, ci la fel si fel de tratate, agreement-uri – acceptate printr-un email, fax sau mai stiu eu ce. Avem impresia ca ne conectam mai mult, dar de fapt ne izolam. Preferam sa trimitem mesaje decat sa vorbim. Ce preferi? Un telefon rapid sau un text scurt?
Copiii nu mai stiu sa vorbeasca corect, d’apoi sa scrie. Parintii le pun tabletele in mana de la 2-3 ani, doar ca sa taca. De ce sa taca? Pentru ca tu esti prea ocupat cu telefonul, laptopul sau mai stiu eu ce si nu ai timp sa vorbesti cu el, sa ii explici, sa il inveti, sa il educi. Ma uit cu uimire la generatiile cu 7-10 ani mai mici ca mine.
Nu e o diferenta foarte mare, insa habar nu au sa isi foloseasca privirea, mainile si gesturile. Nu stiu sa convinga fata in fata, nu stiu sa vorbeasca, decat sa scrie. Greselile gramaticale sunt din ce in ce mai multe. Nu ii verifica nimeni cand trimit mesaje colegilor, nu ii verifica nimeni cand stau pe chat.
Isi creeaza limbajul lor, greu de descifrat chiar si de mine. Si atunci dragi parinti, a cui este vina? Incercati sa creati momente doar pentru voi, pentru familie. Uitati de telefoane, media si online. Luptati pentru copiii vostri.
Tehnologia ne face sa ne simtim singuri, chiar daca nu constientizam. Nu sustin ca trebuie sa renuntam la ea, pentru ca fara tehnologie in ziua de azi esti mort. Insa, acorda timp comunicarii, acorda timp copiilor – invata-i sa comunice fara butoane, doar cu privirea. Trebuie sa ne facem auziti si mai ales trebuie sa ii ascultam pe ceilalti. Nu lasa telefoanele, laptopurile sa te izoleze. Integreaza-te si comunica.
