Nu am crezut niciodata ca cele mai mari dezamagiri vin de la persoanele cele mai apropiate. Desi in cele mai multe cazuri am fost agera in ganduri si interpretari, se pare ca am orbit atunci cand a fost vorba de mine. Am inchis ochii si am crezut. Am avut incredere fara margini, am privit intotdeauna pozitiv spre cei de langa mine. Insa, tot ei, care mi-au castigat bunavointa de-a lungul timpului, au dublat acum dispretul. Imi este pur si simplu scarba.
Cat de naivi putem fi in anumite situatii. Cat de prosti si increzatori ne legam sufletul de sufletul unor gunoaie. Ma uit in spate plina de dispret. Imi este mila de mine pentru ca mi-a fost candva mila de ei. Am spus de mii de ori “nu cred”, fara sa ma gandesc de doua ori. M-am luptat cu oameni dragi, care imi voiau binele, pentru niste oameni lipsiti de sentimente, de scrupule si bineinteles educatie.
Of, cat de importanti sunt cei 7 ani de acasa. Ce inseamna sa fii crescut pe maidan, fara carti, fara condei… Cat de mult conteaza sa iti alegi un mentor, sa ai un model de urmat si sa ai scoala. Din fericire in ziua de astazi nu mai primeaza doar “scoala vietii”, – pacat ca in cazul lor nu a existat nici macar aceea.
Am crezut mult timp ca atitudinea se dobandeste, se invata. Degeaba. Oricat de mult efort, timp si bani investesti intr-o persoana, nimic nu poate schimba “background-ul”. Rezultatul va fi in genul unui rahat ambalat frumos. Multe funde, pampoane si branduri, dar degeaba – cand il despachetezi tot pute.
Privesc in spate zambind. Sunt mandra de persoana care am devenit. Sunt si mai mandra de faptul ca am iesit din mizerie, mocirla si intuneric. Ma simt superioara, pentru ca ma uit in jurul meu si vad unde sunt eu si unde au ramas EI. Pacat…Viata iti ofera multe. Este atat de greu sa urci, dar incredibil de usor sa cobori. Sunteti jos, mult prea jos pentru mine.
Imi este rusine mie sa continui. Si tocmai de aceea o sa ma opresc aici. Intr-o zi cu siguranta voi oferi mai mult. Pentru moment este suficient. Noapte buna!
