Blog

Viata mea atunci. Si viata mea acum..

Viata mea atunci

Acum 1 an nici macar nu indrazneam sa gandesc ca ceva se va schimba in viata mea. Sau daca credeam, in niciun caz nu credeam ca asa…Lucrurile nu se intampla din pura intamplare, asta pot sa afirm cu voce tare. Suferim cu un motiv.

Am invatat sa nu mai privesc persoanele doar din exterior. E foarte simplu sa judecam, sa clasificam si sa ne dam cu parerea. Asta au facut cei mai multi din apropiatii mei. Cei mai multi au barfit pe la coltul strazii, au facut asumptii si au tradat. Probabil “au tradat” suna prea basist ca sa zic asa.

Putini au fost cei care mi-au dat un telefon, au scris un mesaj sau poate mai bine era sa fi tacut… Nu vreau sa credeti ca am cersit sau am asteptat asta, chiar deloc. Au fost cativa pe care ii consideram prieteni – ori a fost greseala mea pentru ca nu am deschis ochii la timp, ori a lor ca au fost prea ieftini.

M-am bucurat ca am scapat. Parca m-am curatat…am stat retrasa in coltul meu de lume, cu gandurile mele si am pastrat in jurul meu doar oamenii pe care ii consider mai mult decat niste cunostinte.

Am primit multe intrebari. Au fost multe ziare care m-au contactat, insa nu am raspuns la nimeni. Eu nu sunt o persoana publica, nu prezint interes pentru public si mai ales, nu Romania e tara in care imi doresc sa ma fac cunoscuta. Am refuzat sa vorbesc despre subiectul asta, pentru ca in primul rand imi facea rau si in al doilea rand curiozitatea barfitoare a unora ma enerva.

Am avut incredere in cateva persoane mai straine de sufletul meu (ca sa zic asa) si chiar si ele mi-au demonstrat ca am gresit vorbind despre asta. Mi-au interpretat vorbele in fel si chip. Au aparut fel si fel de versiuni – putine dintre ele aveau un sambure de adevar – ba chiar unele dintre ele m-au amuzat teribil. In orice caz…A trecut!

Nu imi pare rau ca am luat decizia de a ma rupe de tot ce ma lega anul trecut. Imi pare rau ca a trebuit sa aflu multe lucruri urate, dureroase si neimaginate. Durerea de a fi inselata este nemarginita. Sunt femei care accepta asta toata viata.

Nu stiu daca sa le felicit pentru tarie sau sa le compatimesc pentru lipsa de curaj. Chestia asta ca toti barbatii insala mi se pare paradoxala. Sunt barbati care insala si nu sunt prinsi niciodata, restul sunt prea prosti sau nu ii intereseaza. Din punctul meu de vedere a fost o lipsa de interes.

La un moment dat ajunsesem din postura de iubita/sotie in postura de sora/mama/amica. E amuzant probabil, dar pe cat de distractiv pare, pe atat de dureros este. Am inchis ochii, am strans din pumni si mai ales din suflet si m-am decis.

Nici macar o secunda nu am stat pe ganduri, sa analizez sau sa imi pun semne de intrebare. Poate ca intr-o zi voi putea sa vorbesc mai mult despre asta si voi putea oferi mai mult detalii. Acum este suficient. Vreau sa imi cer scuze in fata celor care in trecut au trecut prin acelasi proces si nu am stiut sa fiu alaturi, sa sustin sau mai bine zis sa tac. Acum am invatat si pe viitor, daca cineva apropiat mie va trece prin asa ceva, voi sti ce este de facut.

Parerile au fost, sunt si vor mai fi impartite. Nu vreau sa fie nimeni de partea mea, ci de partea adevarului. As vrea ca oamenii aceia care stateau candva cu mine la masa, ciocneam pahare sau impartaseam povesti – si care acum au ales sa joace pe alt front – sa stie ca nu am nimic cu ei. Din contra, m-au ajutat sa fac curatenie: atat in viata cat si in telefon.

Atunci cand am crezut ca lumea s-a intors cu fundul in sus, atunci cand am crezut ca am primit poate cea mai dura lovitura de pana atunci, am decis sa accept si mai ales sa astept. Dumnezeu nu doarme, niciodata sa nu uitati asta! Desi a fost un an cu un inceput zbuciumat, s-a dovedit a fi cel mai bun an al meu – pe toate planurile.

Pe plan profesional am aratat ca pot, mai bine zis: mi-am demonstrat mie ca pot. Am reusit sa deschid primul salon de infrumusetare la Londra. Si sa stiti ca nu e usor sa fii roman in Anglia. A fost un proiect mare, pe care l-am dus cu brio la bun sfarsit. Imi amintesc si acum cum stateam cu pixul in mana si ma gandeam de unde sa incep. Nu am avut un Business Plan, totul era schitat in mintea mea si eu stiam ca va fi bine. Toata lumea imi spunea: “Nu o sa reusesti, nu in tara asta”.

Au fost doar doua persoane care au crezut in mine: EL si MAMA. Pe 15 iulie am deschis. Nu va puteti imagina cat de bucuros mi-a fost sufletul sa vad 200 de persoane in jurul meu, televiziuni si ziare. Cea mai mare fericire a fost sa ma simt sprijinita in permanenta de cele doua persoane mentionate mai sus.

Mi-au trecut prin minte primele mele momente in Londra: pareau atat de departe. Am conturat cu gandul intreaga mea aventura – de unde am plecat si unde am ajuns. Cu multa ambitie si perseverenta, atata timp cat stii ce vrei sa faci – vei reusi. Am o echipa minunata la salon si cu ocazia asta le multumesc tututor

. Deja ne orientam spre deschiderea celui de al doilea salon, intr-o alta zona buna din Londra. In acelasi timp am continuat si masterul si o a doua facultate. In luna Noiembrie am inceput un nou proiect, care va fi lansat undeva prin Februarie-Martie, daca ne ajuta Dumnezeu – o alta parte a grupului VOS. Momentan muncim cu drag si spor pentru noua afacere care va da roade asa cum au dat toate pana acum – sunt mai sigura ca niciodata!

In plan personal, Dumnezeu si-a intors fata catre mine. Ce-i drept nu ii pot reporsa nimic, nu prea m-a lasat la greu in viata asta si mi-a redat mereu o a doua sansa destul de repede. (Barbatii pe care eu i-am lasat, au avut grija “cunostintele” mele sa nu ii lase singuri prea mult. Insa, daca eu fac un barbat sa para puternic, nu acelasi lucru il pot face si ele.Drept dovada, nu a ramas niciunul cu niciuna.)

L-am cunoscut pe EL. Barbatul care ma strange la piept in fiecare seara si imi ureaza o zi buna in fiecare dimineata. Datorita lui am invatat ca barbatul nu trebuie doar sa aiba ceva in pantaloni. Barbatul trebuie sa fie mai puternic, mai destept, mai matur, mai intelept…sa fie stalpul femeii. Sa fie mai mult decat este ea, sa coordoneze de la distanta, fara sa se faca simtit.

Asa a facut el cu mine. M-a ingradit pe toate partile, fara ca eu sa constientizez cat de dependenta devin in fiecare zi…in fiecare zi mai mult. Desi mi-a fost frica la inceput, desi nu stiam ce si cum – m-a invatat – a avut rabdare si m-a luat de crescut 🙂

Eu ii multumesc pentru tot. Ii multumesc ca m-a luat de mana atunci cand am cazut, ii multumesc ca m-a sustinut in permanenta, ii multumesc ca a avut incredere in mine, ii multumesc pentru toata libertatea oferita si mai ales ii multumesc pentru ca e el cu mine in fiecare zi.

M-am hotarat sa nu il fac public. Vreau sa il pastrez doar pentru mine. M-am ars de prea multe ori in trecut, asa ca de data aceasta ma voi bucura doar eu de frumusetea si blandetea lui. Nu il vreau pe Facebook, pe Instagram – il vreau doar in fata mea, imbracat la costum si cu privirea lui incantatoare.

Datorita lui am acceptat sa trec la urmatoarea etapa din viata mea – aceea de MAMA. Our little miracle is on the way! Desi am fost socata pentru cateva zile, desi mi-a fost greu sa accept ca se intampla, pot spune ca este cel mai frumos sentiment.

Creste in mine rodul dragostei noastre: Kira! Ma rog la Dumnezeu sa fie sanatoasa, sa ne bucure sufletul si mai tare decat acum si sa ajunga atat de departe cat va fi posibil. Eu si tatal ei o vom sustine asa cum orice parinte isi sustine copilul. Le multumesc tuturor celor care mi-au trimis felicitarile si gandurile lor frumoase.

Asadar, in inchiere pot spune ca a fost un an foarte bun. Cu un inceput tumultos, sufletul imi zambeste din nou. Si daca ma intreb ce imi doresc pentru anul ce urmeaza sa vina, nu as sti ce sa raspund. Vreau sanatate, intelegere si iubire. Atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *