Suntem facuti din compromisuri. Prea multe zic eu. Daca ar fi sa ne analizam putin, vom observa ca facem compromisuri peste tot. La munca, la scoala, in familie, in dragoste si asa mai departe. Nu stiu daca e ceva rau sau ceva bun, dar stiu ca atunci cand sunt in exces, deriveaza in altceva. Compromisurile sunt ca si ingrasatul.
Nu iti dai seama ca pui pe tine in fiecare zi cate 100 de grame pana cand te uiti in oglinda si realizezi ca ai ajuns cat o balena. Asa si cu ale noastre compromisuri, azi putin, maine putin, pana cand realizam ca persoana noastra nu mai este aceeasi ca la inceput si nu stim de ce, unde si cine este de vina.
Asadar, compromisul este un lucru negativ sau pozitiv?
Citind definitia in dex observ ca are o cota negativa si anume cand este vorba despre oameni se refera la o reputatie patata sau a unui acord obtinut prin cedari reciproce. Eu as spune mai degraba ca este un drum cu doua sensuri. Uneori facem fel si fel de compromisuri voit, alteori nu. Vorbind stric de relatii am ajuns
la concluzia ca fiecare zi este un compromis, din partea unuia cel putin. Nu exista o limita sau un arbitru care sa spuna stop. Nu stii niciodata cand e prea mult sau prea putin. Nici cand e bine sau rau. Pur si simplu le facem pentru ca trebuie sau pentru ca avem nevoie de o linie de plutire.
Desi cunosc povestea doar la suprafata, am un exemplu destul de bun. In China am locuit cu o fata. Era implicata intr-o relatie. Ea locuia in Shanghai, el in New York. Se intalneau de 2 ori de an, poate in unele cazuri fericite de 3-4 ori.
Principala lor problema era fusul orar, o diferenta de 12 ore. Cand ea se baga la somn, el se trezea si invers. La inceput mi s-a parut imposibil si nu puteam sa inteleg retea acestei relatii. In primul rand de ce se chinuiau? Intr-adevar se iubeau si fiecare vroia sa lupte pentru cariera lui. Ea in China, el in America.
La inceput mi s-a parut ca nu este vorba despre niciun compromis, atata timp cat amandoi stiu clar care le este obiectivul in viata si nu renunta la el pentru iubire sau pentru o relatie. Insa, dupa cateva zile am observat ca ea se trezea in fiecare dimineata la ora 6 pentru a vorbi cu el pe Skype 2 ore inainte sa mearga la munca si el facea acelasi lucru seara cand ea se intorcea acasa. Era o intelegere intre ei si faceau tot posibilul sa o duca la bun sfarsit.
Nu stiu daca inca dureaza relatia lor sau cat va mai dura, insa mi s-a parut interesant felul in care niciunul dintre ei nu a renuntat la tot pentru celalalt si in acelasi timp se sustin unul pe altul pentru ca intr-o buna zi sa se poata linisti intr-un loc al lor, fericiti ca au rezistat si mai ales ca au reusit in tot ceea ce isi propusesera. As putea spune ca acesta poate fi un caz fericit.
In majoritatea relatiilor pe care le cunosc, femeile sunt cele care fac cele mai multe compromisuri. Nu as vrea sa dau nume sau sa ma canalizez pe un singur exemplu, insa pentru ce? Pentru ce renunti la tine ca femeie, la visurile tale, la ambitia ta pentru un barbat?
Nu zic ca nu merita. Sunt sigura ca e cel cu care te-ai obisnuit, ca iti este frica sa o iei iar de la capat si nu stii daca vei gasi ceva mai bun. Timpul trece, nu iti da nimeni inapoi varsta, frumusetea si mai ales puterea.
Gandeste-te unde te-ai fi aflat astazi daca nu renuntai la toate lucrurile mici pentru altcineva. Cum ar fi fost daca ai fi luptat mereu pentru tine, ti-ai fi consumat energia cel mai mult in folosul tau si l-ai fi lasat si pe celalalt sa miste putin si sa scoata putin capul in lume…? In loc sa faci compromisuri pentru cineva, de ce sa nu le faci pentru tine…? Gandeste-te, analizeaza.
Da-mi Doamne mintea de acum si anii din urma va fi pe buzele noastre zi de zi daca lasam compromisurile sa ne lege mintea, judecata, inima si mai ales ambitia.
