Barbatii din viata unei femei. Pot fi multi, de multe feluri: iubit, prieten, cunostinta, frate, ruda sau tata. Insa, unul singur este unic si nu poate avea plural.
Am avut norocul sa ma nasc intr-o familie frumoasa, inainte de orice. Nu stiu si nici nu ma intereseaza ce gandesc altii, eu stiu ca putini sunt ca noi si multi ar vrea sa fie.
Nu suntem perfecti, avem si noi bubele noastre, fiecare in parte, insa, per ansamblu trecem cu brio la toate capitolele. Parintii mei sunt pentru mine ceva special, ceva demn de urmat si mai ales un exemplu. Repet, pentru mine. S-au casatorit acum 26 de ani. Tot ce stiu, stiu de la ei, de la bunici si foarte putin de la prieteni.
Povestea lor de dragoste, interzisa la un moment dat, a durat, a crescut si a invatat. Cred ca cel mai important a fost faptul ca mereu au tras in aceasi directie, au carat impreuna greutatile si au zburat de mana pe cele mai inalte culmi. Mereu impreuna: mama si tata.
Despre mama am vorbit, poate nu atat cat a meritat, citind acum, pare succint si prea light. Insa, ea, ca si femeie, mama si sotie, nu ar fi functionat asa fara el: sotul ei si tatal meu. Si invers.
Tata: Nu foarte inalt..Nici gras, nici slab.. Cu parul putin carunt, acum dupa trecerea anilor, si cu mustata. Nu l-am vazut niciodata fara. Si cred ca nici nu ar fi el, daca si-ar da-o jos.
Oricum, nu aspectul fizic atrage atentia, ci ochii, atitudinea si mai ales mintea. Multa lume mi-a zis ca semanam la ochi, m-as bucura. Parca patrunde orice cu privirea, lasa un fior in urma si mai ales momentul cand face ochii mici si fixeaza este unic. Legat de atitudinea lui pot spune multe.
Dar ma voi limita la felul in care il vad eu. Puternic, sigur si hotarat. Fara nicio ezitare pot spune ca este persoana cea mai puternica din viata mea si cu cea mai mare forta asupra mea si a deciziilor mele. Siguranta pe care mi-o ofera, din toate punctele de vedere, nu poate fi comparata cu nimic.
Niciodata nu am auzit din gura lui “nu pot”, “nu vreau” sau “nu acum”. Mi-a facut toate poftele de mica, asa cum a putut el. Au fost si multe momente in care mi-a lipsit, dar stiu ca toate momentele astea pierdute impreuna au fost pentru un viitor mai bun, pentru o viata mai buna.
El nu face cu jumatati de masura, nu promite degeaba si nu minte. Vorba lui e mai puternica decat un contract semnal in fata a 5 notari. Datorita lui am invatat sa fiu corecta, si sincer imi pare rau. Pentru ca in ziua de azi corectitudinea nu mai are nicio valoare. Parca ii si aud acum sfaturile sincere oferite gratis unor oameni care nu merita. Si atunci.. pentru ce atata timp pierdut si mai ales vorba irosita…?
Tot timpul mi-a dat impresia ca taie si calca in picioare pe oricine pentru mine. Da, exact asta simt, chiar daca suna putin dus la extrem. Nu a existat niciodata sa nu imi raspunda la telefon. Oricat de ocupat a fost, in orice intalnire se afla. Si stiu ca asta nu e valabil doar pentru mine, insa eu am stiut mereu ca el imi poate rezolva orice problema, la orice ora.
Si acum, cautand prin amintiri, imi amintesc fel si fel de lucruri banale pentru care l-am sunat. Chiar si cand eram la sute de km de el, tot el gasea rezolvarea problemelor mele. Si nu ma refer numai la probleme care se pot rezolva prin telefon: sa raman cu masina in intersectie in Bucuresti si el sa ma rezolve tocmai din Franta, pentru mine inseamna mult. Stiu, suna a “fetita lui tata”, dar asta sunt si asta voi fi si peste 30 de ani.
Atata timp cat stiu ca el este in viata mea, nu duc grija la nimic. Protectia pe care am simtit-o in permanenta m-a ajutat sa ajung asa cum sunt. Oricum, stiu sigur ca nu putea ajunge asa cum este astazi doar din lucruri frumoase si usoare. Multi stiu, putin cunosc.
Referitor la mintea lui, as putea scrie o carte. E un labirint. Si, cred eu, ca o inteleg cel mai bine. Nu stiu daca am mostenit, sau am furat de la el toata gandirea asta. Eu stiu mai bine ca oricine ce gandeste, cand e bine, cand e rau, cand trebuie lasat in pace si cand trebuie glumit.
De multe ori inteleg unele lucruri doar din anumite gesturi, reactii sau priviri. Nu stiu daca el stie ca eu receptez, dar la cum e el..sunt sigura ca realizeaza. Pentru multa lume totul este la suprafata, insa la el totul are o explicatie mult mai profunda. In genul ala: de ce, cum, dar de unde, pana unde vrea sa ajunga.. si tot asa.
Chiar daca este un lucru bun, nu e mereu bine sa fim asa, pentru ca sunt persoane care nici nu realizeaza cand arunca o vorba. Si dupa, timpul pierdut pentru a intelege ceva care nu are nicio valoare, nu ti-l da nimeni inapoi.
Nu stiu cate persoane l-au sunat pentru ajutor si au fost refuzate. Ba chiar, multi au uitat de plansetele si rugaminitile din cauza disperarii. Au primit, au rezolvat si au uitat. Pacat.
Familia pentru el a fost tot timpul pe primul plan. Si nu a tinut cont de nimic atunci cand a venit vorba de noi. Ne-a tinut din scurt si in acelasi timp ne-a dat toata libertatea de care am avut nevoie. Nu m-a certat de multe ori, dar cand a facut-o, a facut-o serios. A facut-o el pe durul de multe ori, dar eu stiu ca suflet mai bun ca al lui nu exista. Si toata exigenta care ne-a impus-o a fost cu un scop. Nu stiu cata lume il iubeste sau il place. Dar e pierderea lor.
Cred ca daca el nu era tatal meu, era mentorul meu, modelul meu, ambitia mea. Poti sa te nasti cu orice, dar daca nu ai langa tine pe cineva sa te ghideze, sa iti faca ordine si sa te sfatuiasca..degeaba. Stiu ca orice parinte isi iubeste copilul, dar eu parca ma simt mai iubita, mai sustinuta, mai protejata. Si stiu ca in orice situatie voi fi, el va fi acolo, langa mine, cu mine, pentru mine…Intotdeauna!
Te iubesc tati!
