Acum ceva timp cautam disperata un pictor. Si nu orice pictor, ci unul care sa ma inteleaga, sa simta ce vreau sa spun, sa creeze povestile inventate de mine. Sincer, pasiunea asta a fost trezita in mine de prietena mea A, un suflet pereche, pe care am impresia ca o stiu de o viata intreaga. M-a indemnat sa fac ce face si ea si a reusit. Mi-a fost greu la inceput si sa spun de ce am nevoie.
Toata lumea stia ca vreau un pictor si atat. Multe incercari esuate, multe schite aruncate acum pe undeva, mailuri nefondate si tot asa. La un moment dat chiar lasasem balta ideea asta, renuntasem sa visez. Mi se parea ca vorbeam o limba neinteleasa de nimeni.
Pana cand, intr-o zi la Londra, vorbeam cu o prietena buna si foarte saritoare si i-am povestit. Mi-a dat un numar de telefon. Tin minte si acum ca l-am salvat fara nicio speranta. Abia dupa cateva zile am sunat. Eram in Anglia, el in Romania, eu in Bucuresti, el in Pitesti. Sincer, pare imposibil doar cand te gandesti la sincronizarea care trebuia sa aiba loc. Nu stiu cum, cand si unde, dar am stabilit sa ne vedem.
Eu, ca si persoana, am 2 fixuri legate de persoane:unghiile si ochii. In momentul in care l-am vazut, nu imi amintesc decat ochii lui albastri si intelegerea perfecta care a avut loc intre noi, fara prea multe cuvinte. Mi-a placut de la inceput, ma asculta si analiza.
Simteam cum intelege tot ce ii spun, fara sa vorbesc despre ceva anume, fara sa am o ordine in idei. Balacaream vrute si nevrute, incercam sa descriu imagini mult timp ascunse in mintea mea, saream de la o poveste la alta, vorbeam de culori, de peisaje, zei si zeite, el doar ma asculta.
Ma simteam libera si inteleasa. Nici nu va puteti inchipui ce stare de bine iti dau aceste doua sentimente impreuna. Nici nu mai stiu de cat timp il cunosc, oricum nu foarte mult, dar am impresia ca il cunosc de o viata intreaga. I-am cunoscut si sotia, o persoana la fel de calda si intelegatoare.S-a apucat sa picteze primul tablou din casa mea fara prea multe indicatii, idei sau nuante.
Doar cateva cuvinte spuse in graba. Imi amintesc cand am primit prima schita, intr-o poza pe whatsapp (tehnologia asta a ajuns sa influenteze si arta), am ramas cu telefonul in mana si am zis: Da, el este de acum incolo pictorul meu.A pictat mult pentru mine pana acum, intr-un timp atat de scurt, si stiu ca o sa mai picteze inca o viata daca o sa mai avem.
Dupa ce am studiat putin pictorii renasterii, mi-am dat seama ca Michelangelo este de departe cel mai bun, cel mai sincer, cel mai curat si sensibil, cu cele mai profunde ganduri, cu multe trairi si sentimente intr-un singur om.
Mi-ar lua prea mult sa incep sa il descriu pe Michelangelo in viziunea mea, oricum, un sigur cuvant i se potriveste: perfect! Probabil legatura stransa dintre mine si operele lui, poate fi explicata si prin faptul ca am fost nascuti in aceasi zi: 6 martie. Am vizitat multe locuri, multe obiective turistice, in multe tari, diferite continente.
Dar, sentimentul pe care l-am avut cand am intrat in Capela Sixtina, nu poate fi explicat in niciun fel pentru a i se scoate in evidenta esenta ei pura. Magic si atat.
Asa ca, fascinata fiind de Michelangelo si de pictorul sufletului meu, ne-am apucat sa pictam un Michelangelo personalizat, cu diferite povesti incluse si lucruri personale. Fiecare tablou de pana acum are ceva aparte, ceva doar al meu, specific mie si unic.
Mi-ar trebui un blog numai pentru a explica fiecare pictura. Stiu doar ca de oricate ori o sa ma uit la tablourile mele nu ma voi plictisi, mereu voi gasi ceva inedit, o noua interpretare si un lucru ascuns pana atunci.
Asa cum Lev Tolstoi a spus: “Arta nu este un mestesug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simtit.” Data viitoare cand o sa stau langa el si o sa pictam ore in sir am sa il intreb ce a simtit.
