Ora 10 noaptea in Londra si incepusem sa scriu usor despre ceva…ceva plictisitor oricum, un alt draft salvat in calculator degeaba. Telefoanele erau langa mine, pe silent. Vroiam concentrare maxima. Chat-ul pe facebook inchis…deci cu greu sa dea cineva de mine. Incep postarile pe facebook. Prima persoana care imi zice la multi ani este chiar persoana mea. Ma incanta cu un clip care imi trezeste multe amintiri…placute!
Mi-a luat cateva secunde sa realizez. Abia daca mai stiu ce zi a saptamanii este, d’apoi data exacta. Sfantul Ion. Ma cheama Oana, nu Ioana. Dar astazi e ziua mea. Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine este ziua mea de nume. Inca o zi din an plina de urari si cadouri nu strica. Iau telefonul si realizez ca am pierdut cateva apeluri.
Imi pare sincer rau. Oamenii cei mai apropiati m-au sunat sau mi-au dat mesaje, unele mai frumoase ca altele si cu urari din suflet si adevarate. Nu sunt urari banale, sunt randuri scrise frumos, multe inimioare si zambete. Va multumesc, va imbratisez, va iubesc… Ma faceti sa zambesc, sa ma bucur, sa iubesc.
Prietenii. Am avut multi, chiar foarte multi. Imi aduc aminte cate mesaje obisnuiam sa primesc intr-o astfel de zi, sau chiar in orice zi. Cata voie buna si destindere era in jurul meu. Ce-i drept intotdeauna mi-a placut sa fiu inconjurata de multa lume, sa vorbesc tare, sa rad cu gura pana la urechi si sa povestesc multe: vrute si nevrute.
Asa sunt eu. Cand am langa mine prieteni dragi, uit de clasa, de norme si de cerinte. Ma imbrac lejer, fara tocuri, fara fond de ten si uit de obsesia legata de parul meu. Drept sau cret, nu mai conteaza, ma simt bine si atat. Imi place mult sa fiu in centrul atentiei.
Multi oameni au inteles gresit chestia asta. Imi pare rau, poate m-am purtat gresit sau poate am exagerat. Insa, cei care ma cunosc cu adevarat si imi vad sufletul asa cum este el, stiu de ce, pentru ce si mai ales ce conteaza. Multi au plecat de langa mine pentru ca asa au considerat de cuviinta, pe unii i-am indepartat chiar eu si altii au ales sa vada doar partea rea din mine.
Sunt multi care au ramas intr-un mod fals, dar sunt si mai multi care ma iubesc sincer, ma inteleg, ma accepta asa cum sunt si nu ma judeca. Caracterul meu poate fi total diferit de al tau sau chiar asemanator. Acceptarea e cheia prieteniei.
E clar ca nu putem fi toti prieteni. Ar fi imposibil. Unde ar mai fi partea palpitanta si interesanta a dusmaniei? Cam dur cuvantul stiu, dar asta e adevarul. Atunci cand urasti o persoana si reusesti sa o intreci, intr-un anumit domeniu, ai o satisfactie enorma. Au fost persoane cu care m-am intrecut o viata intreaga si degeaba. Diferentele s-au vazut in timp. Am pierdut clipe mult mai importante din viata mea, pentru o satisfactie pe termen scurt.
Imi pare sincer rau si le doresc tot binele din lume. Intr-o zi sunt sigura ca vor ajunge sa gandeasca la fel. Cat de departe e acea zi, depinde de nivelul de maturizare al fiecaruia. Dar traind printre oameni care vorbesc despre alti oameni, la infinit…E greu. Am fost si eu acolo. Am vorbit si eu. Poate mai mult ca toti la un loc.
Pentru ca imi place sa despic firul in patru, sa analizez si imi placea mai ales sa judec. Am incetat…de mult… Nu ma intrec cu nimeni, vreau doar sa ma intrec pe mine. Sa stiu ca in fiecare zi am crescut, am invatat, m-am educat…mai mult ca ziua ce a trecut. Greseli facem toti. Fara exceptie. Nu invatam tot timpul si uneori le repetam. De mai multe ori sau nu.
Sunt multi care invata din greselile altora. Eu nu pot. Pana nu ma dau eu cu capul si ma zgudui tare, nu are niciun farmec viata mea. Asa sunt eu. Si sunt aproape sigura ca din acest punct de vedere nu ma voi schimba. Maturizandu-ma voi invata sa evit anumite situatii, sa fiu mai precauta si sa actionez mai calm. In rest…Dumnezeu stie ce o fi.
Stiu ca pentru multi voi ramane “Oana cea din totdeauna”. Buna, rea, inger sau drac… Insa, eu va multumesc, tuturor celor care faceti parte din viata mea mai mult sau mai putin, intr-un mod placut sau nu. Cu ajutorul vostru am crescut, am invatat.
Poate ca unii dintre voi m-ati creat, m-ati inspirat. Si asa cum perfectiunea aproape ca nu exista si orice lucru, obiect poate fi vazut din mai multe unghiuri…asa si eu. Depinde cum ma priviti, cum ma percepeti. Eu va multumesc, mai ales azi, de Sfantul Ion. La multi ani!
